Invatamant liceal
Totul a început în aprilie, când ne-am reîntâlnit cu fostul nostru elev, Roman Murzac, actualmente lector universitar la Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică a Universităţii Politehnice Bucureşti, care a venit în liceul nostru, pentru un workshop în CAD şi modelare 3D, la care au participat atât elevii, cât și profesorii. Tradiţia instituției noastre, Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron”, de a avea rezultate deosebite la olimpiadele naționale de specialitate a continuat și anul acesta, elevii noştri obţinând binemeritate premii și mențiuni la olimpiada naţională te
În sunet de vuvuzele, cei aproape 200 de absolvenți ai Liceului Tehnologic „Dumitru Mangeron” și-au dat întâlnire miercuri, 25 mai 2022, în Piața Tricolorului. După câteva ședințe foto, elevii din clasele terminale de liceu, școală profesională și seral de la „Mangeron” au plecat într-un marș prin centrul orașului.Coloana a fost deschisă de cele două doamne director, prof. Nela Dumea și prof. Claudia Benchea, după care au urmat clasele în ordine alfabetică.
În vederea unei alegeri conştiente a profilului şi specializării pentru învăţământul tehnic liceal și profesional, în perioada 11-13 mai 2022, cadrele didactice ale Liceului Tehnologic ,,Dumitru Mangeron” Bacău au organizat și susținut activitatea ,,Zilele Porților Deschise”. Prin implicarea echipei manageriale și efortul depus de fiecare angajat, cadru didactic, maistru, didactic-auxiliar sau nedidactic, în această perioadă ne-au trecut pragul unității școlare aproximativ 400 de elevi însoțiți de diriginți, profesori și uneori chiar de directori.
Marți, 15 martie, elevii de la Liceul Tehnologic ”Dumitru Mangeron” Bacău au organizat o campanie despre protecţia consumatorilor cu tema “Ești informat, ești protejat!”.
Joi, 27 octombrie, ora 11.00, in amfiteatrul scolii, CSSM si Cabinetul medical scolar au organizat o activitate de instruire SSM cu tema "TEHNICI DE ACORDARE A PRIMULUI AJUTOR". Au participat de la fiecare clasa 3 elevi, insotiti, de profesorul diriginte. Informatiile au fost oferite de doamna asistent medical Balaita Alina si domnul profesor Manea Mitica responsabil CSSM. Va multumim pentru informatiile oferite si felicitari partipantilor si organizatorilor!
Pagini
Education - This is a contributing Drupal Theme
Design by
WeebPal.