Conform definiței lui Mircea Eliade, „ Mitul este o istorie sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, timpul fabulos al <începuturilor>. Astfel zis, mitul povestește cum, mulțumită isprăvilor ființelor supranaturale, o realitate s-a născut, fie că e vorba de realitate totală, cosmosul, sau numai de un fragment: o insulă, o specie vegetală, o comportare umană, o instuție. E așadar povestea unei ‘faceri’: ni se povestește cum ceva a fost produs, a început să fie”. Mitul este, prin urmare, o „istorie adevărată” și exemplară, la ale cărei fețe comunitatea arhaică se raportează în permanență și pe care le reactualizează prin ritual. Timpul mitic este, la rândul său, unul exemplar, „sacru”, opus timpului istoric, „profan”. Iar protagoniștii povestirii mitice sunt personaje supranaturale (zei, eroi) al căror comportament în timpul mitic a generat o realitate și care funcționează, prin urmare, ca modele, gesturile lor consemnate în istoria mitică fiind apoi reproduse în ritualuri.
